Poveste de suporter | De pe Anfield spre Athos

Titlul articolului de acum, „De pe Anfield spre Athos”, nu ne aparține nouă, cei de la FCRO, este un titlu de carte. Ce asociere, îți vine să zici! Ce legătură poate fi între Anfield, locul unde se adună zeci de mii de oameni înfierbântați de pasiunea mingilor care intră în poartă – casa lui „You’ll never walk alone” și Athos, locul unde alte zeci de mii de oameni – alți oameni – sunt înfierbântați de rugăciune, de multe ori tot în noapte, ca să afle că nu sunt singuri, întocmai cum spune cântecul pomenit deja, „You’ll never walk alone”. Legătura o face Adrian Ștefănescu, cel care, ca om de fotbal a legat prietenii cu Alex Ferguson, Kenny Dalglish sau Gordon Strachan și a dus în Anglia pentru diverse stagii tineri români pe care spera să îi vadă mari fotbaliști. Unii dintre ei sunt Lucian Filip ( în prezent la FCSB), George Țucudean (CFR) sau Valentin Cojocaru (Viitorul). Putem spune că au ajuns. Iată deci, două lumi care par diferite se regăsesc în aceeași partidă, jucată oarecum în dublă manșă, una pământească, cealaltă mai aproape de cer.

Fotbalist, impresar, manager

Alintat „Micul Rasputin” când era de doar 3-4 ani, Adrian povestește despre primele emoții oferite de fotbal, când era deja de 10 ani, în timpul Cupei Mondiale din 1994 când Hagi, Răducioiu sau Stelea l-au făcut să se viseze fotbalist. În timp, visele au devenit realitate și mai departe în paginile cărții povestește despre junioratul său la Dinamo, când:

Să fii pe post de jalon atunci când în jurul tău se antrenează Lupescu sau Răducioiu, primul abia întors la clubul-mamă, venind din Turcia, celălalt întors din Italia – ei, bine, asta era ceva pentru mine! În urmă cu 7-8 ani îi admiram în faţa televizorului, jucând la Mondialul din Statele Unite.

Copilul dintr-o lume a viselor

Mai apoi, devine impresar, îi propune în 2006 la Dinamo, clubul pe care l-a iubit și îl iubește încă pe Lothar Matthaus și pe Giovanni Trapattoni, conducerea a evitat să aducă străini și a mers pe mâna antrenorilor români. Ca impresar a dat din nou peste Hagi, Popescu, Răducioiu sau Lupescu, starurile copilăriei lui:

 Mi-a fost dat să mă pot intersecta peste ani cu o mare parte a membrilor „Generației de Aur”, cu diferite ocazii, în diferite colțuri ale lumii.

Anfield. Athos. Apoi, de pe Anfield spre Athos

Până să o ia de pe Anfield spre Athos, Adrian își povestește amintirile – cum l-a descoperit pe Raheem Sterling la Q.P.R. și cum l-a convins Dalglish să semneze cu Liverpool. Vizite pe tot felul de stadioane. Muncă. Oboseală. Relaxare. Ajuns într-o lume a luxului și amețit de banii care se roiau în jur, e fascinat de petreceri scumpe și de femeile frumoase.

Îmi plăcea să mă aflu în compania femeilor, să le studiez – asemenea lui Wilde, să pozez în curtenitor, să le trimit flori, să port conversații aluzive cu tentă erotică – de ce nu? – să le scriu chiar scrisori. (…) În mintea mea mai stăruiau ecouri romantice cum ar fi cele din pelicula cinematografiei românești, „Liceenii”, deși mai proaspete și la îndemână pentru partenerele mele de discuții erau imaginile din „Fifty Shades of Grey”.

Descoperă și dragostea:

A înmâna o floare unei femei, în asta constă de fapt bărbăția dragostei. I-am făcut semn la plecare ospătarului că buchetul era pentru ea. Ce învolburări a prins gestul acesta în mintea Monicăi? (…) Singurul leac ce ne putea vindeca despărțirile erau revederile. Am petrecut în doi sărbătorile de iarnă, în inima Norvegiei. Nu concepeam s-o pierd pe Monica, rana adâncă a iubirii, numită și „despărțire”, nu intra în calcul, credeam cu tărie că ea va fi cea hărăzită să-mi fie soție.

„De pe Anfield  spre Athos” – carte binecuvântată

Cartea tânărului Adrian Ștefănescu începe cu binecuvântarea Episcopului Macarie al Europei de Nord, cel care l-a botezat, dar și cu un Cuvânt Înainte al președintelui Academiei Române, care anticipează că această carte include și lacrimi. Și la scris, și la citit.

De regulă, poveștile vieților se spun şi se publică la senectute. Adrian Mihai Ștefănescu (…) scrie pentru sufletul său, pentru sufletele răposaților săi părinți, pentru creștini, pentru neamul său din Țara de Sus a Moldovei şi pentru neamul său românesc, dar, mai presus de toate, pentru Oameni. (…) Punctul culminant al cărții-narațiune este moartea mamei, căreia îi este, de fapt, închinată lucrarea.

Schimbarea

Viața lui se schimbă radical când își privește mama cum moare pe patul de spital. Rămâne cu un ultim mesaj, cu rol de testament. „Nu plânge, ci te roagă!” Și moare. Peste câteva zile altă lovitură. Își pierde și tatăl. Era prea mult…

Mi-am pierdut ambii părinţi în decurs de câteva săptămâni… Cu toate acestea nu am cârtit împotriva Ziditorului, iar sufletul meu nicicum nu s-a posomorât, ci s-a luminat şi s-a împodobit cu nădejdea că aceşti oameni neştiutori de carte, din care m-am născut şi care m-au crescut, au fost primiţi de Dumnezeu în Rai şi că adormirea lor a fost o binecuvântată mână a lui Dumnezeu întinsă unor oameni suferinzi, obosiţi şi jertfiţi, dar cât de cât pregătiţi pentru Rai, fiind în acelaşi timp o mână părintească întinsă mie, celui mai risipitor fiu al Său…

Căutările

Urmează și mai multe întrebări. Și lacrimi. Caută răspunsuri. Căutările îl fac să se despartă încet-încet de lumea lui. De fotbal, de afaceri. Ajunge în lumea cărților. Dostoievski, Eliade, Tolstoi. Steinhardt. Cărți ale sfinților. Drumuri la mânăstiri. În cele din urmă, așa cum anticipeaza și titlul cărții, trece de pe Anfield spre Athos. Mânăstirile Bucovinei, Ierusalimul…

Dragostea de limbă

Adrian Ștefănescu lasă chiar și un îndemn către carte, scris și citit.

Suntem un popor care a dat lumii mari scriitori și poeți uriași, unii romantici incurabili, dar dăm dovadă de o superficialitate ieșită din comun și refuzăm să creăm, să conștientizăm că o scrisoare de dragoste nu se poate scrie într-un SMS, nici măcar într-un e-mail. Ba mai mult, încercăm să ne impresionăm muzele pe rețelele de socializare cu citate în limba lui Shakespeare, a lui Alighieri, a lui Borges, în timp ce limba română este batjocorită şi călcată în picioare.

Unde găsiți cartea

Prima întrebare e „când?” Curând! În septembrie va fi tipărită și va apărea la Editura Evdokimos. Cei care o doresc pot intra pe pagina de facebook „De pe Anfield spre Athos” pentru diferite căi de achiziționare. Există inclusiv varianta unei precomenzi până la publicare, o metodă tot mai des oferită de edituri. În felul acesta cititorul obține și o reducere de 25%.

Un trailer al cărții îl puteți găsi aici. 

FCRO.ro

Dacă și tu ai o poveste de suporter pe care vrei să o faci cunoscută, ori cunoști pe cineva cu o poveste care merită să ajungă la cât mai multă lume, scrie-ne la office@fcro.ro

Mulțumim!

 

fcro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România - Muntenegru | De la Mutu la Daum și mai departe

lun sept. 3 , 2018
Istoria meciurilor cu Muntenegru începe cu golul lui Mutu, în ultima verificare pentru Euro 2008, turneu final care ar fi putu fi europeanul lui Mutu. De la Mutu la Daum au fost 3 meciuri contra Muntenegrului: o victorie, un egal și o înfrângere. Vineri începe o nouă competiție. Debutăm tot […]

Produse