25 iunie 1990 | România – Irlanda 0-0 (4-5 după penalty-uri) – România pentru prima oară în optimi

În sfârșit, optimiști!

Cu Lăcătuș, Balint, Hagi, Sabău, Gică Popescu și Rednic, România lui Emeric Ienei a surprins întreaga lume la Cupa Mondială din 1990 și s-a calificat în optimi. Egalul cu Argentina lui Maradona în ultimul meci din grupă a adus un optimism fantastic. România a evitat Brazilia și Olanda și a picat cu Irlanda.

Tragere la sorți pentru România

Dacă ar fi terminat pe 3, România ar fi dat peste Brazilia, un adversar ce părea imposibil. Jucătorii lui Ienei așteptau să vadă cine termină pe 2 în grupa Angliei. Dar acea grupă a fost o nebunie. Irlanda și Olanda au terminat fiecare cu câte 3 egaluri în grupă și același golaveraj. FIFA a tras la sorți adversara României. Ce noroc! România a picat cu debutanta Irlanda. A scăpat deci și de campioana Europei, Olanda, care îi avea pe cele 3 vedete ale lui Milan: Van Basten, Gullit și Rijkaard.

Fără Lăcătuș, porțile au fost închise

La fel ca la debutul cu Uniunea Sovietică, când Hagi a fost suspendat, lui Ienei i-a lipsit un jucător-cheie. Era vorba chiar de Lăcătuș cel care a adus victoria cu sovieticii.
Cu o zi înainte de meciul României, Olanda a fost eliminată de Germania, iar Brazilia de Argentina. Până la urmă adversarii de care am vrut să scăpăm poate nu erau chiar atât de greu de învins…
În schimb Irlanda era. Antrenorul ei, Jackie Charlton (campion mondial cu Angia în 1966) a creat o Irlandă greu de ucis. Anglia primise un singur gol în grupe – de la Olanda.

Ienei a făcut și el o echipă mai defensivă decât de obicei. În locul lui Lăcătuș a jucat Balint titular în atac. Mijlocaș defensiv în primele meciuri, Lupescu a jucat și mai defensiv. Nici Irlanda nu a riscat nimic. A fost genul de meci care se putea juca la nesfârșit fără să marcheze nimeni.

A existat totuși un sfârșit. După 120 de minute de joc șters au urmat loviturile de departajare. România era aproape de o mare performanță: calificarea în sferturi. Meciul venea la doar 4 ani după ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor cu Barcelona, tot la penalty-uri. Noul Duckadam trebuia să fie căpitanul Lung, portarul Stelei în acel moment.
Lăcătuș nu era pe teren, dar era Balint… Ultimul mohican. Balint și Lăcătuș erau singurii campioni ai Europei din 1986 convocați de Ienei pentru mondialul din Italia. „Căpitanul de la Sevilla”, Iovan, s-a accidentat chiar înainte de turneul final. Belodedici încă nu revenise la națională.

Belodedici a fugit din țară în Iugoslavia în 1988. Pentru că avea grad militar a fost considerat dezertor și condamnat la 10 ani de închisoare. După revoluția din decembrie 1989, Belodedici a fost grațiat, iar Emeric Ienei antrenorul Stelei din 1986, l-a chemat la lot. Belodedici s-a temut însă să se întoarcă de frică să nu fie arestat.

Boloni a plecat din țară în 1987, în Franța. Avea 37 de ani în 1990, dar Ienei a vrut să-l cheme și să-l pună căpitan de echipă. Federația s-a opus.

Lovituri de la 11 metri

Loviturile decurgeau perfect, românii băteau primii. Hagi, în forță, perfect. Lupu, tehnic, cu o eleganță și un sânge de rece de care a vorbit toată lumea de la mondial. În continuare, Rotariu. Apoi Lupescu. Gol România, gol Irlanda, gol România, gol Irlanda. Era 4-4 înaintea ultimei serii. Pentru România a bătut dinamovistul Timofte, un băiat de 22 de ani cu doar 4 meciuri până la Italia 90. A jucat însă 3 la turneul final, două ca titular. Din nefericire, Timofte a bătut slab penalty-ul decisiv și a ratat. Mai era o ultimă șansă. Ca Lung să apere. Dar Lung nu a fost inspirat la aceste lovituri. O’Leary a transformat și Irlanda a mers mai departe. România a ratat ocazia să joace un meci istoric în sferturi cu gazda Cupei Mondiale, Italia.

#FluierFinal România – Irlanda 0-0 (4-5 11m), Genova, 25 iunie 1990.

fcro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

26 iunie 1994 | România - SUA 1-0, Visul American

mie iun. 26 , 2019
Visul american La fel ca la Cupa Mondială din 1990, România a început grupa cu o victorie, dar a continuat cu o înfrângere. În America, românii știau că nu-și puteau permite o înfrângere în ultima etapă cu echipa gazdă. Victoria asigura calificarea, dar cu puțin noroc puțin noroc putea fi […]

Produse