3 iulie 1994 | Cea mai mare victorie a României

1

Aici e simplu. Dacă te întrebi care a fost cea mai mare victorie a tuturor timpurilor răspunsul e unul singur. Nici nu poți face sondaj. 3-2 cu Argentina e cea mai importantă victorie, „cea mai minunată”, cu emoții de neegalat.

Argentina cea mare. Cine era?

Argentina era într-un moment de grație. Campioană în 1986, Argentina s-a declarat nemulțumită „doar” cu argintul din 1990 și a venit în SUA cu o generație aparent mai bună decât cea de la mondialul italian. Un singur moment a cutremurat Argentina. Dar rău. 0-5 cu Columbia din preliminarii, care a trimis-o la baraj ca să prindă mondialul. Însă și în preliminariile pentru 1986, Argentina s-a calificat cu două minute înainte de final, deci…

Acel 0-5 cu Columbia (când Pele a spus că pariază pe Columbia l-a mondialul italian) a întărit Argentina pentru că selecționerul l-a rechemat la lot pe Maradona. A fost o decizie luată mai mult de federația argentiniană. Maradona jucase puțin fotbal în ultimii ani. A fost suspendat un an și 3 luni pentru consum de cocaină și în sezonul 1993-94 a jucat doar câteva meciuri. Rechemat la națională, Maradona a slăbit peste 15 kilograme ca să facă față la Cupa Mondială.

A început perfect, cu gol în victoria la scor 4-0 cu Grecia și decisiv în victoria, 2-1 cu Nigeria.
După acel meci Maradona a fost depistat pozitiv, a urlat în fața lumii întregi că a fost victimă a președintelui FIFA, brazilianul Havelange, care s-ar fi temut de concurența pe care Argentina o putea face Braziliei.

Fără el, Argentina a pierdut cu Bulgaria și a pierdut și grupa. Caniggia s-a accidentat cu Bulgaria și a sărit și el din schemă.

Cea mai defensivă națională a României.

Iordănescu a avut altă problemă. Răducioiu a luat cartonaș galben în ultimul meci din grupă și era suspendat. N-a băgat niciun atacant. Pe Lăcătuș și pe Craioveanu i-a lăsat acasă și în lot mai erau doar tinerii Viorel Moldovan și Marian Ivan.

Iordănescu l-a pus în locul Răducioiu pe Mihali, așa că în fața lui Prunea erau 5 fundași: Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali și Selymes. La mijloc erau Lupescu și Popescu ca închizători, Dorinel Munteanu pe stânga și Hagi… peste tot. Ilie Dumitrescu urma să fie atacant la acest meci, meciul vieții pentru el.

Start fierbinte la 45 de grade.

Programat la 13:30 ora locală, meciul i-a fiert pe fotbaliștii care au pierdut câte 3-4 kilograme la acest meci. Trecuseră doar 10 minute și Ilie Dumitrescu a deschis scorul cu un șut din unghi din lovitură liberă care l-a păcălit pe portarul Islas, cel ce aștepta o centrare. Păcălită a fost și televiziunea americană care l-a arătat în prim-plan pe Hagi. Doar el putea marca din acel unghi. Dar era ziua lui Ilie…

Peste 3 minute Prodan l-a scăpat pe Batistuta și l-a faultat în careu. Batistuta s-a răzbunat și a dat gol din penalty. Pentru mulți România părea groggy, dar a predat o lecție perfectă a contraatacului cu golul lui Ilie Dumitrescu din pasa lui Hagi. Era doar minutul 18, iar scorul 2-1.

Un contraatac din repriza a doua a dus la pasa lui Ilie Dumitrescu pentru Hagi: 3-1! INIMAGINABIL! România conducea cu același scor cu care a învins Columbia.

Argentinienii parcă au înnebunit, dar Prunea făcea minuni în poartă și îi hipnotiza pe atacanții Argentinei. Abia cu un sfert de oră înainte de final, Prunea a cedat. Vicecampionul lumii din 1990, Balbo, a egalat.
Au urmat momente în care suporterii români abia mai respirau. Argentina ataca la orice fază. Iordănescu a demonstrat că poate crea o echipă și mai defensivă decât cea de start. I-a scos pe singurii jucători ofensivi, Hagi și Ilie Dumitrescu, și a trimis în luptă doi jucători defensivi: Gâlcă și Papură. Tranșeele săpate de Iordănescu au avut succes, Argentina n-a mai găsit loc și România a câștigat cu 3-2.

Visul american

A fost o optime de finală de vis, un alt meci prin care suporterii s-au vindecat de stresul acumulat doar ieșind în stradă mai mult ca să urle decât să cânte pentru națională. Cei mai optimiști sperau chiar la titlul mondial. Semifinala era aproape. România își știa adversara din sferturi, era Suedia, dar după victoriile cu Columbia, gazda SUA și Argentina, suedezii nu îi mai speriau, mai ales că în lot urma să revină Răducioiu. România părăsea stadionul Rose Bowl de la periferia Los Angeles-ului unde a câștigat toate cele 3 meciuri. Jucătorii au promis că se întorc. Tot acolo era programată semifinala, finala mare și finala mică. Mai era nevoie de un singur pas – victoria cu Suedia din sferturi. Totul era posibil.

#FluierFinal, România – Argentina 3-2, 3 iulie 1994, Pasadena.

fcro.ro

One thought on “3 iulie 1994 | Cea mai mare victorie a României

  1. la vremea aia! nu ne era teama de nimeni! bateam echipe mari nu mici! atentie! nu ca acum! acum batem echipe mici! nu mari! ca nu putem! dar ma rog era alta perioada atunci! era generatia de aur! nu are rost sens sa comparam! desigur! acum e alta generatie! de la care nu putem invata mare lucru! nu reusim sa promovam talente! dar ne incercam norocul cu relicve! adica cu tamas! sapunaru! torje! singurii care mai prezinta garantii! tatarusanu si pantilimon! atat! in rest cred ca trebuie sa promovam de la nationala u-21! care ne-a adus atatea satisfactii anul acesta! pacat ca nu a putut mai mult! asta este! dar avem viitor! din toate punctele de vedere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Wimbledon 2019 | Simona Halep - Mihaela Buzărnescu

mie iul. 3 , 2019
Simona Halep – Mihaela Buzărnescu este duelul așteptat de toți românii, din turul 2 de la Wimbledon. Meciul va avea loc pe terenul 2, în jurul orei 15:30 și va fi transmis în direct de Eurosport 1. „Mă bucur că sunt într-un Grand Slam din nou. Iau fiecare meci în […]

Produse