EUROPA LEAGUE | FCSB se califică în turul 3, deși pierde returul cu armenii de la Alashkert

FCSB a reușit să se califice în turul următor al Europa League, deși a pierdut meciul de la Giurgiu contra armenilor de la Alashkert, cu scorul de 2-3. Victoria din Armenia de săptămâna trecută (3-0) a fost suficientă pentru calificare.

FCSB a deschis scorul rapid, în minutul 10, prin golul marcat de Florin Tănase, dintr-un penalty obținut tot de el. Armenii revin spectaculos și marchează de trei ori până la pauză: Marmentini (min. 22 și min. 27 din penalty) și Thiago Galvao (min.45).

Florinel Coman aduce liniștea în tabăra roș-albaștrilor printr-un gol marcat în minutul 59, după o pasă ideală de la Ionuț Vână.

FCSB: A. Vlad – Belu-Iordache, Bălașa, L. Filip, Al. Stan – Vînă, I. Cristea, Oaidă – Ov. Popescu, Fl. Tănase, Moutinho. Antrenor: Bogdan Andone

Alashkert: Cancarevic – Voskanyan, Mkoyan, Ishkhanyan, Daghbashyan – Grigoryan, Thiago Galvao, Hayrapetyan – Coelho Andrade, Marmentini, Nenadovic. Antrenor: Abraham Khashmanyan

FCSB va juca în turul următor cu FK Mlada Boleslav, care i-a eliminat azi pe kazahii de la Ordabasy. Meciul tur FCSB – FK Mlada Boleslav se va disputa pe 8 august, iar returul din Cehia pe 15 august.

fcro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Bogdan Andone își dă demisia de la FCSB: "Plec pentru că Becali decide tot!"

joi aug. 1 , 2019
Bogdan Andone pleacă de la FCSB după mai puțin de două luni. Înfrângerea, 2-3 cu Alashkert, venită la 3 zile după o altă înfrângere acasă (0-2 cu Botoșani) a fost ultimul meci pentru Andone ca antrenor. Andone și-a anunțat demisia la conferința de presă: „Știam că voi demisiona, meciul de […]

Produse