17 aprilie 1914 | Imperiul Otoman – Regatul României 0-1 (0-0)

  • primul meci interțări al unei reprezentative a României
  • meci amical
  • vineri, 17 aprilie 1914, 15:00
  • Constantinopol, Stadionul Union Club, 4.000 spectatori

A marcat: 1:0 (88′) Peter Wilde

Wilde, căpitanul României, a intrat în careu și a marcat pe colțul stâng cu un șut puternic de la distanță mică – Tasvîr-i Efkâr, 1914

Cele două reprezentative înaintea meciului

IMPERIUL OTOMAN

JucătorClubSelecții
Nedim BeyGalatasaray1
Galib BeyFenerbahçe1
Nuri BeyAltın Ordu1
Celal BeyGalatasaray1
Ahmed Cevad BeyGalatasaray1
Sedad BeyAltın Ordu1
Nuri BeyFenerbahçe1
Nihad BeyAltın Ordu1
Hüseyin Bey Altın Ordu1
Hasnun Galib BeyGalatasaray1
Süreyya BeyFenerbahçe1
Antrenor: Ali Sami Yen

ROMÂNIA

JucătorClubSelecții
Hans KönigBukarester FC1
Cyrel HenseColentina AC1
J.R.P. CliveColentina AC1
Ernest ChambersColentina AC1
GreenhalghColentina AC1
Thomas BoltonBukarester FC1
Charles BrazierUnited Ploiești1
Edward WoodmoreBukarester FC1
Thomas SparksColentina AC1
Peter Wilde Bukarester FC1
Andrew MatthewsColentina AC1
Antrenor: J.R.P. Clive

„Am jucat pentru România în anii 1912, 13 şi 14 şi am avut fericirea să contribui la victoria din Turcia din 1914. Trăiască România!– Ernest Chambers, scrisoare către Federația Română de Fotbal, 1939

DEBUTUL

La acest meci se simte un miros de epocă unic. Noi eram Regatul României, ei – Imperiul Otoman, iar orașul Istanbul încă se numea Constantinopol.

Meciul este de o importanță uriașă atât pentru fotbalul românesc, cât și pentru cel turc. Pentru noi e primul meci jucat de o reprezentativă a României împotriva altei țări, în timp ce turcii marchează momentul ca fiind primul în care au format o echipă doar din turci musulmani, fără străini. Un studiu amplu al cercetătorului turc Önder Kocatürk, finalizat în lucrarea „Întâlnirile de fotbal ale echipei naționale a Turciei și a lui Galatasaray cu echipa națională a României (17 și 19 aprilie 1914)”, pretinde ca acest meci să fie considerat primul oficial al naționalei Turciei.

Era un meci important și pentru România, care și-a obținut independența față de Imperiul Otoman cu doar 36 de ani înainte. De asemenea, România avea o superioritate psihologică față de Imperiul Otoman, slăbit după recentele înfrângeri în Războaiele Balcanice din 1912-1913, în care turcii pierduseră aproape toate teritoriile din Europa. Poate nu întâmplător, naționala a făcut deplasarea la Constantinopol cu vasul de pasageri „România”.

În 1916 vasul România avea să fie închiriat Marinei Ruse, care l-a transformat în navă de război. A fost recuperat în 1919 într-o stare avansată de degradare și reechipat ulterior ca vas pasager.

Delegația României a fost formată din 17 persoane, care au călătorit de la Constanța la Constantinopol, unde a ajuns pe 15 aprilie, la prânz, cu două zile înainte de meci. Turcii au consemnat că naționala care a jucat pentru Regatul României a folosit în campania din 1914 doar englezi, germani și americani. Meciul a fost văzut ca un eveniment foarte important, turcii recunoscând echipa care vine ca adevărata reprezentativă a României.

Spectatorii au plătit câte 5 kuruş (subdiviziunea lirei otomane), în timp ce studenții și oficialii de cluburi au avut reducere și au plătit câte 3 kuruş. Biletele la tribune au costat 10 kuruş. Au existat și ceea ce azi am numi zone VIP, unde prețul era 20 kuruş. Chiar și așa importanța meciului a adus un număr record de spectatori, 4000, ceva inimaginabil atunci pentru fotbalul din Imperiul Otoman. Pe stadionul național al imperiului, Union Club, nu era niciun loc unde să mai stai. La balcoane erau prezente și femei, atât musulmane, cât și străine. Constantinopolul vibra.

Stadionul Union Club a fost construit în 1908 și l-au folosit în același timp Fenerbahçe, Galtasaray, Beșiktas, Union Club, și naționala Turciei. Stadionul a fost naționalizat de guvernul turc, condus de partidul în care se afla un anume Şükrü Saracoğlu. Acesta a dat stadionul spre închiriere lui Fenerbahçe, echipa lui de suflet, iar în 1933 statul i l-a vândut lui Fener pe prețul simbolic de o liră turcească. Stadionul și-a schimbat din nou denumirea în „Fenerbahçe”, iar din 1998 se numește Şükrü Saracoğlu.

În același loc, 91 de ani mai târziu, Daniel Pancu își va câștiga supranumele de Pantera din Kadıköy, cartierul unde se află stadionul, în partea asiatică a Istanbulului. CITEȘTE MAI MULT.

MECIUL

Fermecați de frumusețile din oraș românii au ajuns la stadion la cu doar jumătate de oră înainte de start, s-au odihnit puțin, apoi s-au schimbat în echipamentul de joc. Pe teren i-a așteptat orchestra filarmonicii. Înainte de meci s-au intonat și imnurile naționale ceea ce întărește faptul că a fost un meci jucat între două țări.

Otomanii au selectat jucători de la cele 3 mari forțe ale momentului: Galatasaray, Fenerbahçe și Altın Ordu. Unii dintre ei au participat și la turneul lui Galatsasaray din Ungaria și România din urmă cu 3 ani. Ziarele din Constantinopol remarcau că echipa României s-a schimbat foarte mult față de cea care în 1911 pierdea, 1-11 cu Galatasaray. Avidă după sport, în ziua jocului, presa din Turcia a anticipat și o echipă probabilă, respectată cu o singură excepție. În poartă a fost anunțat titular Ahmed Robenson Bey de la Fenerbahçe, dar pe teren a apărut portarul lui Galatasaray, Nedim Bey.

Turcii au descris meciul detaliat. Știm că a fost o pauză de 10 minute între cele două reprize și că în prima repriză România a atacat la poarta din dreapta având ca reper tribuna acoperită. Vântul bătea înspre poarta turcilor. Suporterii turci s-au comportat asemănător cu cei din zilele noastre. I-au încurajat nebunește pe ai lor, care au avut 15-20 de ocazii de a marca. Cu noroc, dar și datorită portarului, românii au scăpat în prima repriză, a fost 0-0 la pauză. Turcii au fost criticați pentru că nu au jucat ca o echipă, fiecare a încercat să dea el gol și nu au avut o strategie serioasă pentru atac. Chiar și așa, impresia generală era că otomanii urmau să câștige.

Repriza a doua a început tot cu turcii în ofensivă, iar poarta României a fost ca o fortăreață timp de jumătate de oră. Dacă ar fi fost vreun cronicar român în tribune, nu este exclus ca acesta să fi făcut o comparație cu bătăliile militare istorice dintre Imperiul Otoman care ataca micile oștiri ale românilor, care rezistau eroic.

Pe final, profitând că turcii se avântau cu toții în atac și nu mai rămânea nimeni în apărare, românii au răspuns pe contraatac. Presa din Constantinopol a remarcat cursa de 80 de metri a unui englez de la români, dar pericolul a fost oprit de portarul turc, care până la final și-a mai salvat echipa de 3 ori. Portarul turcilor a dat și momente de slăbiciune – a căzut la o minge înaltă la care le ceruse colegilor să nu se bage.

Inevitabilul s-a produs, iar presa otomană descrie și golul victoriei României. Germanul Wilde a marcat „pe colțul stâng cu un șut puternic de la distanță mică”. Turcii au năvălit în atac, dar echipa României a rezistat până la capăt, chiar trăgând de timp. „În ultimele 5 minute, din cauza oboselii, trimiteau mingea mai mult deasupra spectatorilor”, și-au arătat turcii nemulțumirea. Astfel, 11 străini au adus prima victorie a României într-un meci inter-țări, prima victorie, din …preistorie.

REACȚII

Durerea înfrângerii a fost mare, astfel că turcii i-au considerat nedemni pe jucătorii lor să reprezinte numele țării. Deși înaintea jocului se vorbea despre un meci între Imperiul Otoman și România, după înfrângere presa a catalogat meciul ca unul între Echipa echipelor din Istanbul și Echipa Bucureștiului.

 „Săracii jucători turci au pierdut nedrept. Ne e rușine, dar nu ne pare rău. Pentru că această echipă nu a fost echipa națională, a fost a Istanbulului. A fost o selecțiionată a echipelor Galatasaray, Altın Ordu și Fenerbahçe. Cu siguranță această echipă nu poate fi reprezentativă pentru toată Turcia”.

Publicația „Tasvîr-i Efkâr”, 20 aprilie 1914

Cercetătorul turc Önder Kocatürk spune că acest lucru este incorect ținând cont de tot protocolul acestei întâlniri și de cum a fost prezentat meciul până la start: „Chiar dacă pe teren nu a fost nici măcar un singur român asta nu poate schimba faptul că este vorba de un meci între echipele naționale ale celor două țări”.

CITEȘTE POVESTEA COMPLETĂ ÎN REVISTA ISTORIA TRICOLORILOR

Articole recomandate

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *